Ești o fire boemă, visătoare? Află ce stiluri de amenajare ți se potrivesc!
Ești în plin proces de amenajare și nu ai idee ce stil ar fi cel mai potrivit pentru locuința ta? S-ar putea ca stilul tau potrivit să fie chiar stilul boho chic. Acest stil este unul complex, permisiv, ideal pentru nonconformiști.
Dacă te-am făcut curios și vrei să descoperi ce este designul boho chic, care sunt caracteristicile cheie prin care poți identifica o locuință decorată astfel, citește rândurile următoare!
Paleta de culori specifică stilului boho chic:
Vei recunoaște o locuință boho chic și prin prisma culorilor predominante. Nuanțele vedetă ale acestui stil sunt culorile strălucitoare, eclectice, precum: auriu metalic, verde smarald, albastru, roz și roșu.
Pentru un design mai curat sunt alese și culori neutre, de bază, precum alb sau nuanțe de maro, iar culorile intense sunt integrate cu ajutorul textilelor și decorului. Cu toate acestea, cei mai curajoși optează pentru culori ce îți taie respirația, precum: fucsia, mov ametist, portocaliu, turcoaz.
Decorul specific stilului boho chic:
În majoritatea locuințelor boho vei putea regăsi perne stilizate, fotolii joase și covoare texturate. Vei întâlni des și mixul mai multor materiale și texturi, spre exemplu mixul dintre pânză groasă și mătase.
Deoarece are o istorie inspirată de artiști, stilul boho chic se remarcă prin piese de decor precum picturi, cuverturi matlasate, covoare, macrameuri, sculpturi și decorațiuni din ceramică. Predomină și diferite surse de iluminat pentru a crea atmosfera de confort, alături de plante verzi, suculente, pentru o pată de culoare.
Designul specific stilului boho chic:
Mobila este aleasă pentru confort și are un scop bine definit, obiectele de decor utilizate au valoare sentimentală, reprezintă o amintire. Nimic nu este ales la întâmplare, iar fiecare obiect reflectă viața și valorile persoanei.
Diversificat sau simplu, boho chic este acel stil care nu se încadrează într-un tipar, unde nimic nu este „prea mult”, unde poate fi simțită o atmosferă reconfortantă și o energie pozitivă.
Plantele nu trebuie să lipsească:
Plantele sunt uimitoare, acestea oferă o vibrație aparte, având potențialul de a crea o atmosferă revitalizantă, de care sufrageria boho are nevoie. Poți opta pentru cele care nu necesită să fie udate des, nici lumină din plin: ferigile, cactusii, iar o idee ingenioasă pot fi și plantele agățătoare, cu ajutorul cărora poți potența acel colț gol al încăperii.
Dacă și tu ești o persoană care duce o viață neconvențională, adori să călătorești și ești o fire artistică, încearcă acest stil! Garantăm că îți va permite să-ți exprimi creativitatea!
Sursa foto: freepik.com